Rosselhoznadzor inspectează pepinierele de creştere a materialului săditor pentru export în Federaţia Rusă
15:38 | 20.06.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Un grup de experţi ai Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară şi Fitosanitară Rosselhoznadzor se află în misiune în Republica Moldova în vederea inspectării pepinierelor de creștere a materialului săditor pentru export în Federația Rusă, informează MOLDPRES.
Un comunicat al Serviciului de presă al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor precizează că experţii vor inspecta locul de producere a materialului săditor cu prelevarea mostrelor. În prima zi ei au efectuat o vizită în raionul Briceni, unde sînt fondate cele mai multe pepiniere de creştere a materialului săditor pentru livezi şi plantaţii de pomuşoare.
Pomicultorii din Federația Rusă sînt interesați în colaborarea cu pepinierele din Republica Moldova care au un potențial în creştere de producere şi export al materialului săditor, iar agricultorii din Rusia se orientează spre extinderea livezilor de pomi fructiferi.
Timp de o săptămînă experţii din Federaţia Rusă vor inspecta 25 de gospodării agricole din diferite regiuni ale ţării, urmînd apoi să prezinte rezultatele investigaţiilor şi acordarea dreptului de export întreprinderilor, care respectă cerinţele şi standardele de creştere a pomilor altoiţi şi a butaşilor de viţă de vie.
De menţionat că în timpul apropiat, la invitaţia ANSA, în Republica Moldova se va deplasa un alt grup de experţi de la Rosselhoznadzor. În conformitate cu practica internaţională, ei urmează să documenteze procesele de creştere a producţiei vegetale în plantaţiile agenţilor economici, care intenţionează să exporte fructe, struguri şi legume pe piaţa rusă.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)