ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceministrul de Externe Lilian Darii a participat la al 36-lea Consiliu al miniştrilor Afacerilor Externe din statele-membre OCEMN

15:05 | 29.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Lilian Darii, a participat astăzi, la Istanbul, Turcia, la cea de-a 36-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) din statele-membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), desfăşurată sub auspiciile preşedinţiei în exerciţiu a Turciei, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul reuniunii, a fost efectuat un bilanţ al activităţilor desfăşurate pe parcursul mandatului Turciei şi un schimb de opinii privind priorităţile organizaţiei pe termen mediu şi lung. De asemenea, agenda evenimentului a inclus subiecte privind cooperarea pe dimensiunea economică şi sectorială, identificarea modalităţilor de reformare a OCEMN. A fost evocată necesitatea creşterii vizibilităţii Organizaţiei în contextul anului aniversar 2017, cînd se marchează 25 de ani de la înfiinţarea OCEMN.

În intervenţia sa, viceministrul Darii a reiterat necesitatea aprofundării cooperării regionale la Marea Neagră în vederea valorificării întregului potenţial instituţional pentru a genera proiecte tangibile în domeniile prioritare: cooperarea economică, interacţiunea în domeniul transportului şi infrastructurii, dezvoltarea turismului şi a schimburilor culturale. În acest context, oficialul moldovean a subliniat necesitatea implementării Strategiei Regionale de Facilitare a Comerţului pentru Regiunea OCEMN. De asemenea, el a exprimat susţinerea deplină pentru continuarea procesului de reformare a OCEMN şi a mulţumit preşedinţiei turce pentru eforturile depuse în vederea intensificării cooperării cu alte structuri internaţionale şi regionale.

img17005026

img17005026

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!