ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceministrul Daniela Morari a participat la reuniunea Miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor-membre SEECP

15:52 | 30.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Daniela Morari, a participat astăzi, la Dubrovnik, la reuniunea Miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor-membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Evenimentul a fost organizat sub auspiciile Croației, care la moment deține președinția în exercițiu la SEECP, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Reuniunea a oferit un bun prilej pentru participanți de a realiza un schimb de opinii referitor la evaluarea situației politice curente din regiune, a provocărilor și amenințărilor în adresa securității și stabilității la nivel regional, precum și prioritățile de cooperare pentru perioada imediat următoare în cadrul SEECP.

În intervenţia sa, Daniela Morari s-a referit la importanța cooperării regionale pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, precum și valorificarea oportunităților de cooperare în cadrul SEECP, pentru facilitarea implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și obținerea unor rezultate concrete pentru cetățeni.

Totodată, în cadrul reuniunii au fost apreciate eforturile Croației pentru promovarea conectivității prin dimensiunea de transport, energie, mediu și tehnologii informaționale, cooperării la nivel regional în vederea redresării crizei migraționale, precum și activitățile realizate pentru a consolida angajamentul ferm al regiunii pentru parcursul european.

În final, a fost încurajată Slovenia, care preia președinția în exercițiu la SEECP, să continue procesul de cooperare și dialogul pentru soluționarea în comun a crizelor și provocărilor la nivel regional.

Notă: Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est a fost lansat la iniţiativa Bulgariei în anul 1996. La reuniunea prezidată de Bulgaria din anul 1996, ţările din Europa de Sud-est au pus bazele pentru cooperarea regională în scopul de a crea o atmosferă de încredere, relaţii de bună vecinătate şi stabilitate. Republica Moldova a aderat la SEECP, cu statut de membru cu drepturi depline, la 4 mai 2006, în cadrul Summit-ului de la Tesalonic. Republica Moldova a deţinut preşedinţia în exerciţiu la SEECP în perioada 2008-2009.

Statele membre ale SEECP sînt: Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Elenă, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Republica Moldova, Republica Muntenegru, România, Serbia, Turcia.

img17005067

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!