ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe a primit-o pe Ambasadoarea Republicii Austria

20:26 | 06.07.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a primit-o astăzi pe Ambasadoarea Republicii Austria în Republica Moldova, Christine Freilinger, în contextul pregătirilor către reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Eterne ai statelor participante la OSCE care urmează să se desfăşoare pe 11 iulie curent în oraşul Mauerbach, Austria, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE, ministrul de Externe, Andrei Galbur, a salutat iniţiativa Preşedinţiei austriece a OSCE de a organiza această reuniune, exprimîndu-şi totodată speranţa că aceasta va oferi o platformă potrivită pentru discuţii pertinente pe marginea celor mai actuale chestiuni de pe agenda internaţională vizînd sfidările la adresa securităţii europene şi modalităţile practice de înfruntare a acestora.

La rîndul său, Ambasadoarea austriacă a apreciat disponibilitatea şefului diplomaţiei moldoveneşti de a participa la reuniunea ministerială de la Mauerbach, care devine una tradiţională, la care peste treizeci de miniştri de Externe şi-au anunţat deja intenţia de a participa. Într-o altă ordine de idei, ea a relatat despre vizita de ieri la Tiraspol a delegaţiei parlamentare austriece, în cadrul căreia au pledat pentru identificarea cît mai grabnică în cadrul formatului de negocieri „5+2” a unei soluţii politice viabile pentru problema transnistreană în conformitate cu deciziile relevante adoptate în cadrul OSCE.

img17005263

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!