Moldovenii vor putea accesa online date de la recensămîntul din 2014
15:04 | 11.07.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. O aplicație de vizualizare a datelor recensămîntului populației și al locuințelor din 2014 a fost lansată astăzi la Chişinău, informează MOLDPRES.
Aplicația, care este un instrument de accesare și vizualizare interactivă a datelor recensămîntului, a fost lansată oficial în cadrul unei conferinţe consacrate Zilei mondiale a populației. La eveniment au participat ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraş, şi şeful Biroului Național de Statistică, Vitalie Valcov.
În deschiderea evenimentului, ministrul Stela Grigoraș a subliniat că recensămîntul populației contribuie direct la elaborarea și implementarea cadrului de politici eficiente pentru dezvoltarea socio-economică a țării. ”Datele statistice de calitate și veridice, actualizate și detailate despre starea populației ne permit să planificăm acțiuni și să dezvoltăm servicii de calitate țintite pe nevoile populației și să soluționăm problemele demografice ale țării”, a opinat Grigoraş.
Directorul general al BNS, Vitalie Valcov, a specificat că în premieră datele unui recensămînt sînt diseminate într-un mod interactiv și accesibil, pentru a valorifica volumul imens de date colectat și a satisface nevoile diferitelor categorii de utilizatori.
Noua aplicaţie este destinată persoanelor interesate de caracteristicile populației, gospodăriilor și locuințelor - reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, implicaţi în luarea de decizii în sfera socială şi economică, cît şi organizaţiilor neguvernamentale, reprezentanţilor mediului de afaceri și academic, mass-media, dar și publicului larg.
Ziua mondială a populației a fost marcată pentru prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare şi are drept scop evidențierea aspectelor legate de populație, în special a celor privind dezvoltarea și planificarea familiei.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)