ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost stabilit modul de participare a partidelor politice la campania electorală pentru referendumul republican

19:16 | 18.07.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi Instrucțiunea privind modul de participare a partidelor politice şi altor organizaţii social-politice la campania electorală pentru referendumul republican, stabilit pentru data de 24 septembrie curent, relatează MOLDPRES.

Serviciul de presă al CEC a comunicat că documentul are drept scop perfecționarea procedurilor electorale privind participarea partidelor politice şi altor organizaţii social-politice la acţiunile de agitație electorală pentru referendumul republican, precum şi realizarea corespunzătoare a drepturilor şi obligațiilor acestora în cadrul plebiscitului.

Astfel, după publicarea de către Comisia Electorală Centrală a listei partidelor şi altor organizații social-politice ce au dreptul să participe la referendumul republican, acestea pot solicita înregistrarea în calitate de participant la referendum. La rîndul său, CEC, în termen de trei zile, va examina setul de documente depus, după care se va expune privind înregistrarea acestora.

Totodată, din momentul înscrierii, participantul la referendum va putea să beneficieze de timp de antenă gratuit, contra plată şi să participe la dezbaterile electorale conform procedurilor stabilite de legislația în vigoare. Finanţarea campaniei pentru referendum se va face prin deschiderea la bancă a unui cont cu mențiunea „Fond electoral”, în care vor fi virate sume proprii și sume primite de la persoane fizice şi juridice din țară.

Tot în ședința de azi, CEC a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a referendumului republican.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img17005585

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!