ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primarul orașului Sîngera a fost găsit mort

12:06 | 30.07.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Primarul orașului Sîngera, Mihai Lari, a fost găsit mort în această dimineața în propria locuință. Potrivit poliției, acesta s-ar fi sinucis, relatează MOLDPRES.

Informația a fost confirmată pentru agenție de către șeful Serviciului de presă al poliției capitalei, Adrian Jovmir. „Lîngă bărbat a fost găsit un pistol, deținut legal. Versiunea de bază este că primarul s-ar fi sinucis. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului”, a spus Jovmir.

Mihai Lari avea 55 de ani. În perioada anilor 1999-2009, acesta a activat în funcția de șef la Direcția Implementare și supervizarea proiectelor în cadrul Direcției Generale „Transport public și căi de comunicații” a Consiliului municipal Chișinău. Ulterior, în perioada 2009-2010 a activat în calitate de primar interimar la Sîngera, iar din 2010 și pînă în 2015 a fost din nou șef la Direcția Implementare și supervizarea proiectelor în cadrul Direcției Generale „Transport public și căi de comunicații” a Consiliului mun. Chișinău.

În urma alegerilor locale din vara anului 2015, Mihai Lari a fost ales în funcția de primar al orașului Sîngera, mun. Chișinău, din partea Partidului Liberal.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!