ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova marchează 26 de ani de Independență

08:29 | 27.08.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Republica Moldova marchează astăzi 26 de ani de la proclamarea Independenței, votată de către Parlament pe 27 august 1991, informează MOLDPRES.

Sărbătoarea a început, tradițional, cu depuneri de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și, ulterior, la Monumentul  „Maica Îndurerată”.

În inima capitalei, în Piața Marii Adunări Naționale, va avea loc un vast program cultural-artistic, susţinut de interpreți de muzică populară, fanfare și ansambluri folclorice, colective de dansuri populare. În scenă vor evolua ansamblurile „Joc”, „Mărțișor”, orchestra „Fluieraș”, orchestra Academiei de Muzică „Big Jazz Orchestra”, orchestra fraților Advahov și alte colective artistice. Concertul se va încheia cu un recital de muzică ușoară al interpreților autohtoni și de peste hotare.

De asemenea, 20 de colective artistice de amatori vor defila într-o paradă a portului popular, prezentând varietatea costumului popular național, iar meșterii populari își vor expune creațiile în cadrul unui târg.

Manifestări dedicate Zilei Independenței au loc astăzi în toate orașele țării.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img17006478

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!