ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Conducerea Parlamentului a oferit distincții cu ocazia Zilei Independenței

13:27 | 27.08.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Președintele Legislativului, Andrian Candu, a acordat astăzi, în premieră, distincții ale Parlamentului Republicii Moldova oferite cu ocazia Zilei Independenței, informează MOLDPRES.

În cadrul unei ceremonii organizate de Legislativ, speakerul a decorat cu „Medalia Democrației” personalități cu rezultate remarcabile în diverse domenii de activitate. De asemenea, au fost oferite diplome de onoare și diplome de gradele I, II și III.

„Sunt mândru de cetățenii Republicii Moldova. În aceste doua decenii jumătate am reușit să rezistăm datorită optimismului și am ales calea integrării europene pe care vom merge împreună. Muncim pentru o viață mai bună și suntem siguri că R. Moldova se va schimba până va fi așa cum ne-o dorim. Astăzi îi premiem pe cei care au reușit să creeze noi modele de performanță. Voi aduceți schimbarea și voi sunteți Republica Moldova - artiști cu renume, funcționari, medici, polițiști și oameni de afaceri”, a spus Candu.

„Medalia Democrației” a fost acordată pentru contribuție în promovarea reformelor, apărarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor, promovarea tradițiilor parlamentarismului, pentru merite deosebite în domeniul profesional de activitate, precum și pentru devotament în misiunile speciale de asigurare a securității țării. Printre persoanele care au primit această medalie se numără compozitorul Eugen Doga, maiorul Ghenadie Bulgac și primul Președinte al Parlamentului, Alexandru Moșanu.

La eveniment, mai multe personalități au fost distinse cu „Diploma de Onoare”, care a fost conferită pentru promovarea intereselor și imaginii Republicii Moldova, tradițiilor și valorilor naționale, atât în țară, cât și peste hotare, pentru edificarea și valorificarea patrimoniului cultural al țării, pentru realizări deosebite în activitatea didactică și de cercetare, pentru consolidarea relațiilor diplomatice bilaterale și de colaborare cu parlamentele naționale ale altor state. Printre personalitățile care au primit această diplomă se numără generalul Ion Solonenco.

Totodată, „Diploma Parlamentului Republicii Moldova” a fost acordată pentru contribuție substanțială la dezvoltarea științei, artei, culturii și sportului, pentru participare activă la elaborarea politicilor de stat, pentru activitate ireproșabilă în cadrul autorităților administrației publice centrale, pentru inițiativă civică și acțiuni filantropice, pentru succese remarcabile la studii și ocuparea locurilor premiante la olimpiadele internaționale. Printre personalitățile care au primit această diplomă se numără maiorul Vitalie Creciun, coloneii Sergiu Golovaci, Sergiu Guțu, Eduard Bumbac, șeful adjunct al Biroului migrație și azil, Adrian Crețu, și locotenent-colonelul Liliana Pușcașu.

Distincțiile Parlamentului au fost instituite, în premieră, în acest an.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img17006489

img17006489

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!