ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preţurile la 180 de medicamente au scăzut cu 12% în luna iulie

14:17 | 28.08.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 28 aug. /MOLDPRES/. Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a anunțat astăzi că a înregistrat, în luna iulie, circa 240 de denumiri de medicamente. Prețurile la 180 dintre acestea au fost reduse în medie cu 12 la sută, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor AMDM, tot în iulie, prețurile la şapte medicamente generice au fost reevaluate în urma înregistrării preţurilor pentru medicamentele originale. Aproximativ 42% din produsele farmaceutice, aprobate în iulie curent cu noi prețuri de producător, sunt importate din CSI, iar peste 38% - din Uniunea Europeană.

În prezent, în Catalogul Național de Prețuri de Producător la Medicamente sunt înregistrate aproape 4 200 de prețuri de producător.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!