Viceministrul de Externe Daniela Morari a purtat discuţii cu reprezentanţii societăţii civile
16:18 | 07.09.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 sep. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în spiritul tradiţiei de promovare a unui dialog activ şi în contextul marcării aniversării a 3 ani de la implementarea Acordului de Asociere RM-UE, a organizat astăzi o reuniune cu reprezentanţii societăţii civile, prezidată de către viceministrul Daniela Morari, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În cursul evenimentului au fost punctate progresele şi lecţiile învăţate în urma implementării, în decursul a 3 ani, a Acordului de Asociere R. Moldova-UE. De asemenea, au fost discutate priorităţile agendei RM-UE pentru perioada următoare, cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, precum şi valorificarea componentei multilaterale de cooperare cu UE prin prisma foii de parcurs a priorităţilor de dezvoltare, ce urmează a fi stabilită la Summit-ul Parteneriatului Estic din luna noiembrie.
Viceministrul Daniela Morari a reconfirmat angajamentul ferm al autorităţilor pentru implementarea Acordului de Asociere, exprimându-şi speranţa că societatea civilă va fi şi în continuare un partener cheie în asigurarea promovării agendei de reforme, precum şi în eforturile de informare a societăţii despre UE şi beneficiile ce derivă din cooperarea R. Moldova-UE.
Oficialul a încurajat revigorarea cooperării pe segmente sectoriale, având la bază expertiza şi capacităţile societăţii civile, precum şi implicarea în procesul de actualizare a Planului de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE.