ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost examinate priorităţile pentru o nouă fază a Programului Global Comun OIM/PNUD privind migrația

18:11 | 12.09.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Reprezentanții Administrațiilor Publice Centrale (APC), Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM)/Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și reprezentanţi ai societății civile s-au reunit astăzi într-o ședință de lucru la Guvern, pentru a identifica prioritățile pentru  cea de-a III-a fază a Programului Global Comun OIM/PNUD „Integrarea Migrației în Strategiile Naționale de Dezvoltare” (MOMID), a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

În cadrul ședinței au fost consultate opiniile APC/APL, inclusiv ale societății civile, cu privire la prioritățile Programului și, în linii generale, la fenomenul migrație. Totodată, cei prezenți au intervenit cu întrebări și propuneri privind concretizarea unor acțiuni/termeni pentru buna funcționare a celei de-a III-a etape a Programului. 

În cadrul evenimentului a fost prezentat Planul de acţiuni pentru anii 2017-2020 privind reintegrarea cetăţenilor Republicii Moldova reveniţi de peste hotare şi Hotărârea de Guvern cu privire la mecanismul de coordonare a politicii de stat în domeniul diasporă, migrație și dezvoltare.

Programul Global Comun OIM/PNUD „Integrarea Migrației în Strategiile Naționale de Dezvoltare” (MOMID) are drept obiectiv susținerea Guvernelor și a partenerilor lor în eforturile de integrare a aspectelor ce vizează migrația în documentele naționale și procesele de planificare a dezvoltării, precum și oferirea expertizei calificate în procesul de monitorizare și adaptare a abordărilor în materie de migrațiune și dezvoltare. Programul este implementat de către OIM Moldova în parteneriat cu PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Perioada de implementare este 1 februarie 2014-31 ianuarie 2018.

img17006951

img17006951

img17006951

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!