ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul şi-a menţinut votul pentru Legea privind tichetele de masă

12:33 | 21.09.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Legea cu privire la tichetele de masă respinsă de şeful statului Igor Dodon a fost astăzi revotată în Parlament cu susținerea a 55 de deputaţi, comunică MOLDPRES.

Inițiativa de instituire a unui mecanism suplimentar de protecție socială a salariaților prin oferirea tichetelor de masă a aparţinut  Președintelui Parlamentului Andrian Candu.

Într-o postare pe o reţea de socializare, Preşedintele R. Moldova Igor Dodon a specificat că nu a promulgat legea privind tichetele de masă pe motiv că “în spatele acestei inițiative care s-ar părea nobilă, se ascunde o evaziune fiscală de proporții”.

Potrivit legii revotate, tichetele de masă vor putea fi folosite în cantine, cafenele, restaurante sau pentru procurarea produselor alimentare în unitățile comerciale și de alimentație publică.

Angajatorul urmează să distribuie salariaţilor tichete de masă la sfârșitul fiecărei luni, pornind de la numărul zilelor lucrătoare din luna următoare. Totodată, salariatul urmează să utilizeze un număr de tichete cel mult egal cu numărul zilelor efectiv lucrate. Valoarea nominală a unui tichet de masă va constitui 45 de lei, acestea fiind eliberate atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic. Ele pot fi utilizate exclusiv de către salariat și este interzis schimbul tichetelor de masă contra bani sau diminuarea salariului.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img17007240

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!