Viceministrul Lilian Darii a participat la reuniunea ministerială GUAM
09:59 | 22.09.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării europene, Lilian Darii, a participat ieri la reuniunea Consiliului miniştrilor Afacerilor Externe ai Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM, care a avut loc la New York, în marja segmentului înalt a celei de-a 72-a Sesiuni a Adunării Generale ONU, relatează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE, în cadrul evenimentului, a fost abordat un spectru larg de teme, precum consolidarea cooperării politice, interparlamentare şi sectoriale în cadrul GUAM, extinderea cooperării cu alte organizaţii şi state, prezentarea şi discutarea raportului financiar al GUAM pentru anul trecut.
De asemenea, agenda evenimentului a inclus subiecte privind funcţionarea Zonei de Comerţ Liber GUAM, identificarea modalităţilor de eficientizare a organizației, precum şi aprobarea bugetului acesteia pentru anul 2018.
Informaţie suplimentară:
Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM (ODDE – GUAM) a fost înfiinţată prin semnarea, la 23 mai 2006, în cadrul primului Summit al Şefilor de Stat GUAM de la Kiev, a Statutului (Cartei) acesteia; până atunci exista un For Consultativ fondat în 1997, la Strasbourg, de către Preşedinţii statelor: Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi R. Moldova. Organele principale ale Organizaţiei sunt: Reuniunea anuală (Summit) a Şefilor de Stat (organul suprem); Consiliul Miniştrilor ai Afacerilor Externe (organul executiv); Comitetul Coordonatorilor Naţionali (organul de lucru); Oficiului Informaţional, din 2007 este instituit Secretariatul (organul informaţional). În anul curent GUAM marchează 20 de ani de la fondare.