Legea cu privire la energetică a fost promulgată de șeful statului
12:15 | 19.10.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Legea cu privire la energetică va fi publicată mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Documentul va fi publicat după ce a fost promulgat de șeful statului, Igor Dodon, care anterior a respins legea. Actul vine să concretizeze mai multe noțiuni, inclusiv drepturile și obligațiile autorității de reglementare.
Conform legii, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va avea inclusiv dreptul să aplice sancțiuni financiare față de operatorii de pe piață. Noua redacție a documentului modifică și procedura de numire a directorilor Consiliului de administrație la ANRE, stabilind că aceștia vor fi desemnați în baza unui concurs organizat de Parlament pe principii profesionale și transparente.
Un alt principiu promovat în lege este aprobarea bugetului ANRE de către Consiliul de administrație al ANRE cu informarea ulterioară a Parlamentului și supunerea controlului de către Curtea de Conturi. Documentul a fost coordonat și expertizat de Comunitatea Energetică Europeană.
(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)