Guvernul a introdus noi măsuri pentru sporirea calității serviciilor medicale
18:16 | 07.11.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Dispozitivele medicale din cadrul instituţiilor medico-sanitare vor fi supuse obligatoriu verificărilor periodice. În acest scop, Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul care stabileşte nomenclatorul tipurilor de dispozitive și mecanismul de verificare a acestora, în conformitate cu standardele internaționale, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.
Implementarea prevederilor documentului va spori calitatea serviciilor medicale prestate și siguranța pacienților. Potrivit Regulamentului, structurile acreditate vor efectua obligatoriu, o dată la doi ani, verificarea dispozitivelor medicale și vor emite un buletin de verificare periodică. În acest buletin vor fi incluse rezultatele examinărilor și concluzia referitor la utilizarea dispozitivelor medicale.
Printre dispozitivele medicale care urmează a fi supuse verificărilor se numără: dispozitivele de anestezie, de respirație artificială, incubatoare pentru nou-născuţi, electrocardiografele, ultrasonografele, monitoarele pentru pacienți, pompele de infuzie și altele.
Prima verificare a dispozitivelor se va efectua începând de la data expirării termenului de garanţie al acestora sau la solicitarea utilizatorului. Dispozitivele medicale neconforme vor fi supuse reparaţiilor, după care vor fi prezentate pentru o nouă verificare.