Proiectul legii privind implementarea Programului de stat „Prima Casă” a fost aprobat de Guvern
18:23 | 07.11.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi proiectul de lege pentru implementarea programului „Prima Casă”, prin care este facilitat accesul familiilor tinere la creditare, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Prevederile principale ale proiectului sunt: participația proprie inițială (avansul) trebuie să fie cel puțin 10% din prețul locuinței, prețul locuinței nu trebuie să depășească 1 milion de lei, termenul de rambursare a creditului este de până la 25 de ani, iar statul va garanta circa 50% din soldul creditului acordat. Programul se adresează cetățenilor cu vârsta de maxim 45 de ani, care nu dețin o locuință în proprietate și care nu au în derulare credite ipotecare.
Programul are ca scop acordarea de către stat a unui sprijin persoanelor care doresc să achiziționeze o locuință, dar care nu dispun de fonduri suficiente și nici nu se încadrează în condițiile actuale de obținere a unui credit ipotecar. Implementarea acestui proiect este gândită inclusiv ca o soluție pentru a reduce migrația în rândurile tinerilor.
„Sper foarte mult să fie un program de succes. Este un program pe care-l așteaptă multe familii tinere”, a notat Premierul Pavel Filip. Totodată, Prim-ministrul a mulțumit tuturor celor implicați în elaborarea proiectelor de legi din cadrul programului și a îndemnat autoritățile responsabile să lucreze în continuare pentru implementarea eficientă a acestuia.
Proiectul de lege stabilește regulile pentru toate părțile implicate în procesul de acordare și obținere a creditelor ipotecare, parțial garantate de stat, prin programul „Prima Casă”. Sunt prevăzute, astfel, criteriile de eligibilitate a beneficiarilor de program, criteriile de eligibilitate a băncilor care pot acorda astfel de credite, mecanismul de garantare, precum și comisioanele și tarifele cu care vor opera băncile comerciale.
De asemenea, printr-un alt proiect de lege, aprobat tot astăzi, s-a decis modificarea unor taxe de stat pentru contractele de ipotecă semnate în cadrul Programului „Prima Casă”. Astfel, este micșorată până la 0,1% taxa de stat pentru autentificarea contractelor de înstrăinare a imobilului și până la 50 de lei taxa pentru autentificarea contractelor de ipotecă semnate în cadrul programului. A fost acceptată totodată și diminuarea onorariilor notarilor publici și executorilor judecătorești pentru acțiunile efectuate în privința bunurilor imobile procurate prin intermediul programului de stat.
Ambele proiecte de lege vor fi trimise Parlamentului spre adoptare.
Programul „Prima Casă” se va aplica pe întreg teritoriul Republicii Moldova și poartă un caracter social, reprezentat în special de intervenția statului în procesul de garantare a creditelor ipotecare. Ideea și conceptul programului se bazează pe experiența pozitivă a țărilor din regiune, în special a României. Plafonul anual al garanțiilor de stat, cât și suma mijloacelor financiare destinate executării garanțiilor de stat emise vor fi stabilite anual. În bugetul de stat pentru 2017 este prevăzut un fond de garantare în valoare de 15 milioane de lei pentru creditele ipotecare acordate prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă”.