Oleg Budza: „Unde va fi necesar, pensionarii vor continua să activeze”
10:31 | 12.11.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. Sindicatele au fost de la bun început împotriva stipulării din Codul Muncii că statutul de pensionar pentru limită de vârstă ar putea fi temei de concediere pentru angajator. Potrivit lui Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în acest caz este vorba de o discriminare pe criteriul de vârstă, notează MOLDPRES.
Într-un interviu acordat Agenţiei, liderul sindical a reiterat că „în prezent în economia naţională activează peste 150 de mii de pensionari, or, conform actualelor modificări în Codul Muncii, orice pensionar poate fi concediat”. „Cu părere de rău, Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele propuse de sindicate. Pentru noi este foarte important să nu batjocorim aceşti oameni, să nu umble prin instanţe de judecată. Dar avem ceea ce avem - legea a adoptată, e promulgată şi trebuie s-o respectăm. Am folosit toate pârghiile, dar fără rezultat, iar altă soluţie nu avem”, a specificat Oleg Budza.
Pe de altă parte, preşedintele CNSM a precizat că „sunt pensionari care nu se încadrează în atribuţiile de serviciu”. „Trebuie să fim corecţi – o parte din pensionari corespund, alţii nu, şi mai trebuie şi tinerii să aibă posibilitatea de a se angaja în câmpul muncii”, a menţionat sursa citată.
Totodată, liderul sindical a estimat că acolo unde va fi nevoie pensionarii vor fi lăsaţi să activeze. „În sistemul educaţional aproape 50% din angajaţi sunt de vârstă pensionară. Şi nu vor fi concediaţi în continuare: cine o să lucreze dacă-i concediază, pentru că tinerii, din cauza salariilor mici, nu se grăbesc să vină în şcoli şi volumul de muncă necesar îl fac vârstnicii. Mai sunt şi situaţii când tinerii nu au experienţa necesară şi atunci pensionarii mai au de lucrat pentru a-şi pregăti schimbul. De aceea, nu trebuie să ne aşteptăm la un val de concedieri”, a subliniat Oleg Budza.
În aceeaşi ordine de idei, preşedintele CNSM a accentuat că de fapt este vorba de o problemă mult mai profundă ce ţine de îmbătrânirea ţării. „Astăzi avem o rată de îmbătrânire de 17%, asta este mult şi cifra este în creştere. Tinerii pleacă peste hotare, de aceea, de pensionari vom avea nevoie, numai că aceştia trebuie să fie competenţi”, a spus liderul sindical din ţara noastră.
Decretul privind promulgarea legii cu privire la modificarea şi completarea Codului Muncii semnat de Preşedintele R. Moldova a fost publicat în Monitorul Oficial la 20 octombrie. O modificare stipulează că deținerea de către angajat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă ar putea fi temei de concediere pentru angajator. În același timp, aceste persoane pot fi angajate pentru o perioadă determinată.
Mai multe comentarii la acest subiect făcute de preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza, pot fi urmărite în interviul video, pe pagina electronică a Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES (moldpres.md).
(Reporter L. Grubîi, editor – L. Alcază)