Executivul va introduce Sistemul Informaţional de Gestionare a Vizelor pentru misiunile diplomatice şi oficiile consulare
16:10 | 07.02.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat înlocuirea subsistemului Viza cu Sistemul Informaţional de Gestionare a Vizelor (SIGV), utilizat de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare, relatează MOLDPRES citând Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
În vederea ajustării legislației naționale la cea europeană, au fost aprobate o serie de modificări la Regulamentul cu privire la elaborarea vizelor. Astfel, a fost recalculat termenul de aflare a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova. Anterior ei aveau dreptul de ședere în țară în decursul a 90 de zile, într-un termen de șase luni de la data primei intrări în țară. Acum viza va fi valabilă 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.
O altă modificare vizează misiunile diplomatice. În cazul când un solicitant este cunoscut pentru integritatea și încrederea pe care o reprezintă, el va putea obține viza Republicii Moldova fără a mai prezenta invitația eliberată de autoritatea competentă pentru străini.
Totodată, conform proiectului, solicitanții vizelor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova nu vor mai fi obligați să prezinte dovada asigurării condițiilor de cazare, întrucât majoritatea solicitanților sunt șoferi de curse lungi, care înnoptează în mașina pe care o conduc.
Accesarea şi autentificarea în SIGV se va face prin intermediul serviciului guvernamental MPass.