Vânarea păsărilor migratoare în perioada de reproducere va fi interzisă prin lege
10:47 | 15.02.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Legea pentru modificarea şi completarea Legii regnului animal care va racorda legislaţia naţională la standardele europene va fi publicată în numărul de mâine al Monitorului Oficial, relatează MOLDPRES.
În urma modificărilor operate la vechea lege, au fost incluse noi prevederi cu acțiuni de protecție și conservare a păsărilor migratoare, a zonelor de înmulțire, precum și a punctelor de popas de-a lungul rutelor de migrare. De asemenea, au fost stabilite ariile speciale de protecție avifaunistică și zone de protecție speciale, măsuri de prevenire a poluării și deteriorării habitatelor păsărilor sălbatice.
Documentul vine şi cu o serie de completări în lista speciilor de păsări migratoare întâlnite pe teritoriul Republicii Moldova şi stabileşte că vânarea acestora în perioada de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit va fi interzisă.
Prezenta lege va intra în vigoare la expirarea a şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În această perioadă Guvernul va aduce actele sale normative în concordanță cu prezenta lege.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)