Pavel Filip: România și-a reconfirmat bunele și serioasele intenții de a contribui la creșterea securității energetice a R. Moldova
13:27 | 27.02.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Proiectele de interconectare energetică și perspectiva operaționalizării gazoductului Ungheni-Chișinău au fost discutate astăzi, de prim-ministrul Pavel Filip și prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, aflată în prima sa vizită de lucru în țara noastră, informează MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol al Guvernului, șefii de Guverne au salutat deschiderea la Chişinău a reprezentanţei companiei românești de transport a gazelor naturale „Transgaz” şi decizia acesteia de a participa la concursul investiţional de privatizare a întreprinderii de stat „Vestmoldtransgaz”. Ieri, 26 februarie, Comisia pentru desfășurarea concursurilor de privatizare a anunțat că întreprinderea moldovenească SRL „Eurotransgaz” și compania românească „Transgaz” SA, ca asociat unic, a fost anunțat câștigător al competiției.
În context, premierul Pavel Filip a subliniat că prin intermediul acestui exercițiu, „Transgaz” România și statul român și-au reconfirmat bunele și serioasele intenții de a contribui la creșterea securității energetice a statului nostru. „Această investiție ne va permite să diversificăm sursele de import al gazelor naturale, fapt care stă la baza securității energetice a unui stat. Va avea de câștigat nu doar investitorul, nu doar statul român sau Republica Moldova, dar, în final, vor avea de câștigat consumatorii de gaze naturale, cetățenii Republicii Moldova”, a subliniat Pavel Filip.
„Operaționalizarea interconectorului Ungheni-Chișinău reprezintă o prioritate nu numai pentru București și Chișinău, ci este un proiect major, cu relevanță regională pe agenda Uniunii Europene în cadrul politicii privind dimensiunea estică”, a adăugat premierul Viorica Dăncilă.
SRL „Eurotransgaz” și-a confirmat intenția de a-și asuma obligația construcției gazoductului Ungheni-Chișinău în termeni de până la doi ani și angajamentul de a investi în acest scop până la 93 milioane de euro.