Legislativul a ratificat Convenția moldo-georgiană privind evitarea dublei impuneri
13:10 | 01.03.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Parlamentul a ratificat astăzi Convenţia dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Georgiei privind evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, informează MOLDPRES.
Documentul votat de deputaţi prevede intensificarea colaborării economice dintre cele două state, prin crearea condițiilor favorabile pentru comunitățile de business și atragerea investițiilor străine în economiile naționale. Totodată, actul reglementează modalitatea efectuării schimbului de informații dintre părți în vederea evitării dublei impuneri și a prevenirii evaziunii fiscale.
Convenţia moldo-georgiană a fost semnată la 29 noiembrie 2017, în cadrul vizitei de lucru a premierului Pavel Filip la Tbilisi.
În prezent, Republica Moldova aplică Convenţii pentru evitarea dublei impuneri cu 48 de state.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)