ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova și Letonia își consolidează relațiile interparlamentare

14:28 | 01.03.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Saeima Republicii Letonia, aflată în vizită în Republica Moldova. Ināra Mūrniece a fost salutată de plenul Parlamentului în cadrul ședinței plenare de astăzi și a lăsat un mesaj în Cartea de onoare a Legislativului, informează MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, la întrevederea cu Inara Murniece, Andrian Candu a apreciat susţinerea Letoniei pentru agenda europeană a Republicii Moldova. Președintele Parlamentului s-a referit la progresele înregistrate de țara noastră în realizarea agendei de reforme, în special la nivel legislativ, prin adoptarea legislației în domeniul financiar-bancar, în lupta cu corupția, reforma justiției, precum și provocările de securitate cu care se confruntă Moldova.

La rândul său, Președintele Saeima a menționat că Letonia a fost și continuă să fie prietenul Republicii Moldova, susținând țara noastră în procesul de apropiere de UE.

Președintele Saeima Republicii Letonia, Ināra Mūrniece, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 28 februarie – 3 martie curent, la invitația Președintelui Parlamentului, Andrian Candu. Delegația letonă va participa la Conferința interparlamentară de nivel înalt cu genericul „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările actuale de securitate”, organizată la 2 martie curent.

Conferința organizată în parteneriat cu Consiliul Atlantic, la inițiativa președinților Parlamentelor Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, va dezbate probleme legate de securitatea informațională, energetică, apărare, precum și va discuta despre asigurarea creșterii economice stabile și a statului de drept în regiune. Evenimentul va întruni circa 150 de oficiali și experți de nivel înalt, inclusiv speakeri de Legislative, europarlamentari, reprezentanți ai Congresului SUA, experți notorii internaționali și regionali. 

Cei trei președinți de Parlamente își unesc eforturile pentru promovarea unor politici comune de apărare și securitate.

Reprezentanți ai Parlamentelor din zonă precum și ai Congresului SUA, europarlamentari au confirmat participarea la prima Conferință interparlamentară la nivel înalt în probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”, organizată la Chișinău. De asemenea, au confirmat participarea experți notorii precum sunt vicepreședintele executiv al Consiliului Atlantic Damon Wilson, Anders Aslund, Eurasia Center, Consiliul Atlantic, Directorul Eurasia Center John Herbst, ambasadorul Asif Chaudhry, directorul asociat RUSI, Jonathan Eyal, Ambasadorul Alexander Vershbow, fost secretar general adjunct NATO, alți experți internaționali și regionali.

Informații complete despre eveniment, participanți și vorbitori, inclusiv biografii ale vorbitorilor pot fi găsie pe https://parl4sec.md/ro/ și paginile evenimentului de pe facebook și twitter. În ziua reuniunii, pe aceste platforme și pe pagina web oficială a Parlamentului se va putea urmări în direct conferința interparlamentară de nivel înalt pe probleme de securitate.

img18001677

img18001677

img18001677

img18001677

img18001677

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!