ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 7000 din infracțiunile comise anul trecut au fost săvârșite de persoane în stare de ebrietate

14:04 | 14.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Peste 7000 de infracțiuni comise anul trecut, au fost săvârșite de persoane aflate în stare de ebrietate. Anunțul a fost făcut astăzi de şeful Direcţiei generale securitate publică a Inspectoratului General de Poliţie, Marin Maxian, în cadrul unei conferințe de presă, relatează MOLDPRES.

Cifra reprezintă peste 20% din cele aproximativ 33 de mii de infracțiuni comise în total. Datele se conțin într-o hartă a consecințelor consumului de alcool, care a fost elaborată de polițiști.

„Harta include date despre infracțiunile comise în stare de ebrietate în toată țara, segregate pe raioane și municipii. Conform acesteia, din infracțiunile săvârșite de persoane aflate în stare de ebrietate, majoritatea sunt considerate ușoare, iar 89% sunt infracțiuni din domeniul transportului, unde predomină șofatul în stare de ebrietate”, a spus Maxian.   

Potrivit sursei citate, raioanele din regiunea centru a țării atestă cele mai multe infracțiuni comise în stare de ebrietate, iar în municipiul Chișinău cifra ajunge la 819 infracțiuni.

„Harta a fost elaborată cu scopul informării și responsabilizării comunității, societății civile și autorităților competente privind consecințele consumului de alcool. Acestea urmează să întreprindă acțiuni concrete pentru prevenirea și combaterea acestui flagel. Totodată, harta va permite o planificare mai bună a acțiunilor de prevenire ale Poliției pentru a reduce numărul infracțiunilor comise de persoanele în stare de ebrietate”, a afirmat Marin Maxian.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, Republica Moldova este una dintre ţările cu cel mai înalt nivel de consum de alcool pe plan internaţional, cu 16,8 litri alcool anual pentru fiecare locuitor.

(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)

img18002021

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!