Cetăţenii vor putea evalua calitatea serviciilor oferite de CNAS
12:14 | 15.03.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Timp de trei luni, începând cu ziua de astăzi cetățenii din capitală, Ialoveni, Florești, Bălți, Cahul și Comrat vor putea aprecia calitatea serviciilor publice oferite de oficiile Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), printr-un instrument pilot de evaluare, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor CNAS, oamenii vor atribui un calificativ pentru serviciile de care au beneficiat prin intermediul unor dispozitive instalate în oficiile teritoriale ale CNAS. Ei îşi vor exprima părerea față de calitatea serviciilor prestate, accesibilitatea informației primite, amabilitatea personalului şi condițiile de deservire.
Natalia Şmundeac, şeful Direcţiei analiză şi planificare strategică a CNAS, a menţionat că răspunsurile și sugestiile cetățenilor vor fi analizate și integrate în procedurile de operare ale oficiilor teritoriale CNAS. “Acest lucru ne va permite să evaluăm obiectiv nivelul de performanță a personalului nostru, să îmbunătățim calitatea infrastructurii sau să simplificăm procedurile de colectare și depunere a documentelor”, a spus Şmundeac.
Ea a adăugat că toate datele colectate și acțiunile întreprinse de CNAS, în urma sugestiilor cetățenilor, vor fi afișate pe ecrane LED, instalate în incinta oficiilor pilot.
Instrumentul de evaluare a serviciilor CNAS a fost elaborat de angajaţii Laboratorului de Inovații Sociale din Moldova (MiLab) care au anunţat că după testarea în oficiile pilot el va fi integrat în toate instituțiile publice ce oferă servicii cetățenilor.
Elaborarea instrumentului de evaluare a gradului de satisfacție a cetățenilor față de serviciile publice are loc în contextul Strategiei privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020, şi este coordonată de Laboratorul de Inovații Sociale din Moldova, MiLab în parteneriat cu CNAS și Guvernul Republicii Moldova. Inițiativa este susținută de Guvernul Slovaciei.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)