ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile capitalei au fost mobilizate în contextul prognozelor de schimbare bruscă a vremii

14:23 | 17.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a mobilizat astăzi pretorii de sector şi operatorii de salubrizare din cadrul administraţiei publice locale a capitalei în contextul prognozelor de schimbare bruscă a vremii făcute de meteorologi, relatează MOLDPRES.

În cadrul ședinței comisiei pentru situaţii excepţionale, primarul general interimar a atenţionat pretorii de sector, Regia „Exdrupo” şi Regia locativ-comunală să fie pregătiți de intervenţii şi să acţioneze conform planului stabilit. Edilul a solicitat să se intervină imediat ce se va schimba vremea, pentru a asigura curăţarea arterelor principale, a celor secundare pe unde circulă transportul public şi căile de acces către localităţile suburbane.

Totodată, Silvia Radu le-a cerut responsabililor să cureţe toate trotuarele și să informeze repetat persoanele  fizice şi agenţii economici să cureţe trotuarele aferente imobilelor pe care le deţin sau le administrează pentru a evita formarea gheţuşului.

De asemenea, în cadrul şedinţei comisiei pentru situaţii excepţionale a fost luată decizia de a achiziţiona de urgenţă o cantitate suplimentară de material antiderapant, pentru a asigura curăţarea străzilor în condiţiile de schimbare a vremii.

Potrivit informațiilor prezentate, Centrul de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil, din strada Haltei din capitală, este pregătit să facă faţă creşterii numărului persoanelor ce vor solicita adăpost, în situaţia în care temperatura aerului va coborî.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat Cod Galben de schimbare bruscă a vremii, care va fi valabil în perioada 17-22 martie. Meteorologii au prognozat ninsori, polei, vânt și valuri de frig. Totodată, în următoarele zile se vor înregistra până la -2 grade Celsius ziua și până la -9 grade Celsius noaptea.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

img18002143

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!