Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale a eşuat
12:29 | 30.03.2018 Categorie: Politică
Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Moţiunea simplă înaintată de fracţiunea PSRM asupra politicii promovate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, condus de Svetlana Cebotari, a fost respinsă prin lipsă de cvorum, relatează MOLDPRES.
Moţiunea, înaintată la 16 martie curent, a eşuat după ce deputaţii din coaliţia majoritară au părăsit sala plenului pe motiv că nu văd rostul examinării unui asemenea document.
„În ultima perioadă, colegii noştri socialişti au două tactici: înaintează moţiuni sau părăsesc supăraţi sala plenului”, a spus deputatul PPEM, Eugen Carpov.
Astfel, după plecarea deputaţilor din PDM şi PPEM, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a constatat că în sală nu există un număr suficient de deputaţi şi a anunţat că moţiunea a fost respinsă prin lipsă de cvorum.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale este a treia discutată în Legislativ de la începutul anului curent. Primul care a venit cu raport în faţa deputaților a fost ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Astăzi, va prezenta un raport în plen şi vicepremierul pe domeniul Integrării Europene, Iurie Leancă.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)