Peste 6000 de copii s-au intoxicat cu substanţe chimice în ultimii cinci ani, anunţă autorităţile
10:39 | 10.04.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 10 apr. /MOLDPRES/. Aproape 6200 de copii s-au intoxicat cu substanțe chimice în ultimii cinci ani, dintre aceştia 18 au decedat. Datele au fost prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică care a creat un grup de lucru pentru elaborarea unui ghid practic în domeniul prevenirii intoxicațiilor acute de etiologie chimică în rândul copiilor, relatează MOLDPRES.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cele mai multe cazuri de intoxicaţii în rândul minorilor au fost cele provocate de medicamente - 2728, de alcool - 878, gaze - 560 și pesticide - 232 cazuri.
Conform sursei citate, printre cauzele ce au dus la intoxicații predomină: accesul liber al copiilor la substanțe chimice; comercializarea aerosolilor lacrimogene și pesticidelor în locuri neautorizate; lipsa unui control optim asupra legalității reambalării în fiole, pachete și alte diferite recipiente a produselor enumerate; nivelul scăzut de cunoştinţe al populației despre pericolul substanțelor chimice asupra sănătății și vieții, inclusiv de familiarizare a copiilor de către părinți și profesori despre pericolul real pe care îl prezintă substanțele chimice asupra sănătății.
Ghidul va fi elaborat cu suportul specialiștilor de la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Institutul Mamei și Copilului, Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență şi este dedicat problemelor educării profesorilor și părinților în domeniul prevenirii intoxicațiilor acute de etiologie chimică în rândul copiilor.
Elaborarea Ghidului va avea loc după un plan agreat de grupul de lucru, bazat pe studiile și cercetările efectuate de specialiștii ANSP şi la data de 7 mai curent va fi prezentat și examinat draft-ul proiectului, pentru ca în prima jumătate a lunii august 2018 să fie finalizat și remis în instituțiile de învățământ din țară.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)