Republica Moldova va negocia cu Japonia un acord în domeniul vamal
10:47 | 13.04.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. Guvernul a decis inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului cu Guvernul Japoniei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal, informează MOLDPRES.
Documentul prevede acordarea de către administraţiile vamale ale ambelor țări a asistenţei administrative reciproce pentru aplicarea corectă a legislaţiei vamale, prevenirea, investigarea şi combaterea încălcărilor legislaţiei vamale, precum şi asigurarea securităţii lanţului comercial internaţional de aprovizionare, a menționat în ședință de Guvern ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.
Tratatul urmează a fi încheiat pentru o perioadă nelimitată şi va fi aplicabil pe teritoriile statelor ambelor Părţi Contractante, conform legislaţiei lor naţionale. Orice parte poate denunţa Acordul în orice timp printr-o notificare prin canale diplomatice.
Republica Moldova are încheiate astfel de acorduri la nivel multilateral în cadrul Organizaţiei Mondiale a Vămilor, cu Uniunea Europeană, în cadrul CSI şi GUAM. Totodată guvernul moldovean a semnat astfel de tratate la nivel bilateral cu 24 de state, printre care statele-membre ale UE (Polonia, România, Italia, Bulgaria, Olanda, Lituania, Grecia, Slovacia, Spania), statele-membre ale CSI (Ucraina, Rusia, Belarus, Armenia, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Uzbekistan), alte state (Turcia, Albania, Israel, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Georgia și Serbia).
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)