ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alexandr Lukașenko, după întrevederea cu Pavel Filip: Am purtat discuții pline de emoții, iubesc Moldova la fel ca voi

17:55 | 19.04.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip și președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, au apreciat relațiile dintre cele două state ca fiind foarte bune, menționând că acordurile semnate astăzi, inclusiv la nivel de regiuni, vor contribui la dezvoltarea în continuare a acestora, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

„Relațiile dintre țările noastre sunt cordiale, colaborăm pe foarte multe sectoare, și am spus nu o dată - acest lucru, în mare parte, se datorează Dvs. personal și atitudinii Dvs.”, a spus Pavel Filip. Premierul i-a mulțumit președintelui Lukașenko pentru sprijinul pe care Belarus îl acordă țării noastre, inclusiv pentru tehnica agricolă și autospecialele donate.

În mod special, șeful Executivului a exprimat recunoștință Belarusului pentru că, în situația embargoului impus de Federația Rusă, Belarus a devenit o piață de desfacere importantă pentru produsele moldovenești, în special pentru vinuri.

Președintele Alexandr Lukașenko a menționat că discuțiile purtate astăzi au fost constructive, consistente, pragmatice, dar și pline de emoție. „Nu sunteți doar parteneri de nădejde, sunteți prietenii noștri. Eu iubesc Moldova nu mai puțin decât poporul vostru. Am petrecut aici tinerețea mea și chiar dacă acestea sunt emoții, în politică ele joacă un anumit rol. Puteți conta pe noi, vom îndeplini toate înțelegerile convenite”, a declarat Alexandr Lukașenko.

Oficialii au menționat că, la întrevederea de astăzi, au fost discutate proiectele moldo-belaruse în derulare, precum și cele de viitor. Drept cele mai de succes au fost numite asamblarea troleibuzelor și colaborarea în domeniul agriculturii, inclusiv asigurarea cu tehnică agricolă a fermierilor moldoveni.

Prim-ministrul a spus că își dorește implicarea companiilor belaruse în procesul de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, menționând că antreprenorii belaruși au depus deja cereri de participare la licitațiile organizate în acest scop. Alexandr Lukașenko a exprimat disponibilitatea întreprinderilor belaruse de a participa la reconstrucția drumurilor din țara noastră și de aplicare a tehnologiei de reabilitare cu beton.

Colaborarea progresează și în domeniul social-cultural. „Cel mai important proiect pe care vrem să-l realizăm ține de pregătirea specialiștilor înalt calificați pentru Republica Moldova”, a adăugat președintele Lukașenko.

La finalul alocuțiunii sale, liderul de la Minsk l-a invitat pe prim-ministrul Pavel Filip să viziteze Republica Belarus.

img18003175

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!