Republica Moldova a înregistrat progrese substanţiale în crearea unui mediu naţional favorabil dezvoltării durabile
08:43 | 25.04.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 25 apr. /MOLDPRES/. Republica Moldova a înregistrat progrese substanţiale în crearea unui mediu naţional favorabil dezvoltării durabile, inclusiv prin îmbunătăţirea climatului de afaceri, instituirea zonelor economice libere pentru atragerea investiţiilor străine directe şi extinderea infrastructurii pentru susţinerea mediului de afaceri. Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul Forumului Consiliului Economic şi Social (ECOSOC) privind finanţarea dezvoltării, care se desfășoară la New York. La acest Forum șeful diplomației moldovenești participă, inclusiv, și în calitatea sa de președinte al Consiliului pentru Comerț și Dezvoltare al Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, ministrul Tudor Ulianovschi a reiterat angajamentul naţional pentru asigurarea mobilizării resurselor necesare în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, menționând că în acest scop autoritățile de la Chișinău au elaborat un program de acțiuni pe termen scurt şi mediu al Republicii Moldova, care prevede îmbunătăţirea mediului de afaceri, atragerea investiţiilor, accesul la noi pieţe şi intensificarea dialogului şi cooperării cu partenerii de dezvoltare.
”Incluziunea financiară este esențială pentru asigurarea dezvoltării durabile a tuturor. În acest scop, Guvernul Republicii Moldova depune eforturi pentru a acorda asistență unor categorii sociale distincte prin elaborarea de programe de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, în special fondate și conduse de tineri și femei”, a accentuat șeful diplomației moldovenești.
Referindu-se la programul de implementare a Agendei 2030, Ministrul Tudor Ulianovschi a menționat că realizarea obiectivelor stabilite necesită mobilizarea tuturor tipurilor de resurse financiare - interne și externe, publice și private pentru a realiza o dezvoltare durabilă în toate cele trei dimensiuni și pentru a se asigura că nimeni nu este marginalizat. ”Organizația Națiunilor Unite va trebui să joace un rol determinant în sprijinirea statelor membre în vederea transpunerii în viaţă a Agendei Addis Abeba și în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila. Sperăm că reformele ambițioase inițiate de Secretarul General al ONU vor eficientiza mecanismul Organizaţiei de a furniza asistența și rezultatele necesare la nivel național în susţinerea eforturilor noastre de a atinge obiectivele Agendei 2030”, a punctat șeful diplomației moldovenești în prezentarea poziției naționale la înaltul forum.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, participă, în perioada 23 – 27 aprilie curent, la New York, la Forumul Consiliului Economic şi Social privind finanţarea pentru dezvoltare, precum și la Reuniunea de nivel înalt a Adunării Generale ONU privind construcţia păcii durabile.