ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Școlile din stânga Nistrului cu predare în grafie latină vor primi câte 100 de mii de lei din partea statului

16:04 | 25.04.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 apr. /MOLDPRES/. Opt școli din stânga Nistrului, cu predare în grafie latină, vor primi câte un ajutor material unic, în valoare de 100 de mii de lei. Acest lucru este prevăzut de Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2018, aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri, relatează MOLDPRES citând Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului. 

În urma unui concurs de proiecte, prezentate de autoritățile publice locale şi centrale, au fost acceptate pentru finanțare 49 de propuneri. Acestea prevăd reparația și dotarea instituţiilor educaţionale şi medicale, întreţinerea clădirilor şi a apeductelor, iluminarea localităților.

„Ne manifestăm grija față de cei care trăiesc în zona transnistreană. Ne batem capul, de fapt, nu pentru liderii de la Tiraspol, dar de oamenii care trăiesc în această regiune, pentru că sunt cetățenii noștri”, a menționat Premierul.

Astfel, 23 de localități vor beneficia de 5,7 milioane de lei pentru renovarea și extinderea sistemelor de iluminare stradală. Peste 6 milioane de lei vor fi direcționate pentru reparația mai multor școli, grădinițe, case de cultură și apeducte. Totodată, peste 2 milioane de lei vor fi folosite pentru amenajarea piețelor comerciale și a spațiilor de recreere în satele din zona de securitate.

Aceste acțiuni urmează să îmbunătățească condiţiile de trai ale locuitorilor din Zona de Securitate și să consolideze încrederea între populația de pe cele două maluri ale Nistrului.

În total, în anul curent pentru dezvoltarea instituțiilor de învățământ și realizarea proiectelor de infrastructură în regiunea transnistreană vor fi alocate 15 milioane de lei. 

img18003372

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!