Raportul Avocatului Poporului pentru anul 2017 a fost audiat în Legislativ
16:52 | 11.05.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. Raportul Avocatului Poporului Mihail Cotorobai privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2017 a fost audiat astăzi în Parlament, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Cotorobai, în 2017 ombudsmanul a examinat mai multe plângeri, în mare parte legate de încălcarea dreptului la o justiţie corectă, la asistenţă medicală şi la un mediu curat.
„Unul din cele mai grave cazuri pe marginea cărora am efectuat anchete individuale este cel a lui Andrei Brăguţa, care a decedat în penitenciar, şi cel al Adelinei Bulat. După examinarea acestor cazuri, am stabilit că au fost încălcate garanţiile minime ale cetăţenilor şi am venit şi cu o serie de recomandări către autorităţi“, a spus Cotorobai.
Ombudsmanul a precizat că, pe parcursul anului trecut, mai multe persoane s-au plâns că le-a fost încălcat dreptul la asistenţă medicală, dar şi la un mediu curat. „Problemele de mediu au fost semnalate la poligonul de deşeuri de la Bubuieci. Acolo am avut chiar convorbiri de mediere cu autorităţile şi populaţia, însă situaţii de genul dat sunt mai multe în ţară. Problema calităţii apei este la fel, una pregnantă pentru Moldova, deoarece doar 30 la sută din populaţia de la ţară are acces la surse centralizate de apă”, a adăugat Cotorobai.
Conform sursei citate, în anul trecut, în urma intervenţiei avocatului poporului, deţinuţii bolnavi de hepatită au obţinut dreptul de a beneficia de tratament asigurat de stat.
Cu un raport mai scurt în faţa deputatului a venit astăzi şi Avocatul copilului Maia Bănărescu, care a spus că cele mai dese încălcări semnalate de copii sunt dreptul la sănătate, educaţie şi la cetăţenie. Ea a specificat că Moldova are nevoie de o strategie care ar educa părinţii cum să se comporte, dar şi ce decizii să ia pentru binele copiilor atunci când decid să divorţeze.
La audierea raportului în plenul Parlamentului a asistat Coordonatoarea Rezidentă a ONU, Dafina Gercheva, Reprezentantă Permanentă PNUD în Republica Moldova, precum și Ian Feldman, Președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.
Aprobarea proiectului de hotărâre a Parlamentului referitor la raport a fost amânat pentru ședința următoare, după ce vor fi examinate amendamentele formulate de către deputați.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)