A început confecționarea matriței pentru tipărirea buletinelor de vot în alegerile locale noi
17:15 | 14.05.2018 Categorie: Politică
Chişinău, 14 mai. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat astăzi că a început confecționarea matriței pentru tipărirea buletinelor de vot în alegerile locale noi din 20 mai, transmite MOLDPRES.
Potrivit CEC, matrița va fi confecționată la „Tipografia Centrală” din capitală și va fi distrusă imediat după tipărirea buletinelor de vot.
Solicitat de agenție, șeful Direcției comunicare, relații publice și mass-media din cadrul Comisiei, Corneliu Pasat, a menționat că, după confecționarea matriței, pentru alegerile locale noi urmează a fi tipărite în total peste 752 de mii de buletine de vot.
„Dintre acestea, circa 474 de mii vor fi în limba română, iar alte aproximativ 277 mii – în limba rusă. Cel mai lung buletin de vot (344 mm) va fi cel pentru alegerile din capitală, întrucât aici au fost înregistrați cei mai mulți candidați. Un buletin de vot tipărit pentru alegerile din municipiul Chișinău va costa 28 de bani, iar pentru celelalte localități - 24 de bani”, a spus Pasat.
La 20 mai vor avea loc alegeri noi ale primarilor în șapte localități: municipiul Chișinău, municipiul Bălți, comuna Leușeni și satul Nemțeni din raionul Hâncești, comuna Volovița din raionul Soroca, comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei și comuna Pârliţa din raionul Ungheni.
(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)