Benzină și motorina se scumpesc din nou
13:12 | 15.05.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 15 mai. /MOLDPRES/. Benzina și motorina se scumpesc din nou, în situația în care cotația țițeiului la bursele internaționale a depășit luni, pentru prima oară după noiembrie 2014, nivelul de 78 dolari SUA pentru un baril. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi, pentru perioada 16 – 29 mai, prețul plafon de comercializare la cea mai solicitată benzină Premium-95 la nivel de 19,15 lei pentru un litru, iar la motorină de 17,09 lei, informează MOLDPRES.
Prețul de referință la benzină pentru următoarele două săptămâni este cu 33 de bani per litru mai mare decât cel anterior, iar motorina s-a scumpit cu 30 de bani, după ce în perioada anterioară prețul a crescut cu 0,4 și respectiv cu 2.1 la sută per litru. Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, și vor fi în vigoare cu începere de la 16 mai până la 29 mai. Operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decât cele stabilite de ANRE.
Cotaţia barilului de petrol Brent a coborât la mijlocul zilei de astăzi la 78,88 de dolari pentru un baril, în creștere cu 0.67 la sută față de cotațiile înregistrate la deschiderea burselor, după ce în săptămâna trecută a oscilat în jurul cotației de 75 dolari. Prețul petrolului a început să crească brusc după ce SUA a anunțat despre ieșirea din acordul internațional privind programul nuclear cu Iranul, precum și impunerea unor sancțiuni față de această țară. Mulți analiști sunt de părere că introducerea unor sancțiuni împotriva Iranului ar putea duce la reducerea livrărilor din Iran, care este unul din cei mai mari exportatori de țiței din lume. Experții explică motivul creșterii prețurilor la petrol din cauza agravării conflictului din Orientul Mijlociu.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)