ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Republica Moldova este marcată Ziua Parlamentului

10:46 | 23.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. ”Fiecare deputat, când intră în sala de ședințe, trebuie să-și amintească de cei care suportă consecințele votului lui. Acești oameni sunt adevăratul și singurul stăpân al Moldovei, iar noi trebuie să-i privim în ochi și să facem ce am promis. Să schimbăm lucrurile, să aducem bunăstare și oamenii acasă!”, a spus președintele Parlamentului Andrian Candu de Ziua Parlamentului, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului. 

”Uneori, în febra dezbaterilor și, mai des, împărțiți în grupuri, politicienii uită că au fost delegați de oameni să lupte nu împotrivă, ci pentru – pentru ca fiecare locuitor al Moldovei să trăiască cu demnitate și să aibă dreptul să aleagă cum să trăiască. Suntem o singură echipă și avem aceleași aspirații. Împreună, dincolo de vârstă, statut și principii, toți suntem pentru Moldova”, a mai spus Andrian Candu.

Potrivit lui, această imagine, care cuprinde oameni în vârstă, copii, tineri, oameni necăjiți și oameni plini de speranță, este expresia întregii țări. Uitându-ne în ochii acestor oameni zilnic, cred că vom reuși să fim mai aproape de așteptările lor, a menționat președintele Parlamentului. El a amintit că responsabilizarea clasei politice și a fiecărui deputat este unul din obiectivele mandatului său. ”Pachetul de integritate, sistemul electoral mixt, legea privind asigurarea egalității și alte legi adoptate de actualul Parlament construiesc o temelie solidă pentru ca politicienii ajunși la putere să nu-și umple buzunarele, ci să dea oamenilor ce au promis”.

La inițiativa lui Andrian Candu, la intrarea în sala de ședințe plenare a Parlamentului, a fost instalat un panou cu o lungime de peste 5 metri și înălțimea de 3 metri, cu 300 de fotografii ale oamenilor din țară și inscripția ”Eu sunt vocea ta”. Acest panou este expresia vocii alegătorilor în Parlament și angajamentul Parlamentului Republicii Moldova de a rămâne vocea poporului. Panoul a fost instalat de Ziua Parlamentului, sărbătorită pe 23 mai, când în 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, fosta republică unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova. 

img18004276

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!