ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agricultori din Georgia vor înființa plantații viticole cu material săditor importat din Republica Moldova

17:12 | 23.05.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. O pepinieră din Republica Moldova exportă în Georgia material săditor pentru înființarea plantațiilor viticole cu soiri tradiționale georgiene. Din acest an pepiniera va supune materialul săditor terapiei termice pentru a asigura că butașii și vițele altoite sunt liberi de patogeni și sunt siguri pentru înființarea plantațiilor sănătoase. Echipamentul de tratare termică a butașilor și vițelor altoite a fost procurat cu suportul Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova și este unicul de acest fel în Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Circa 10 la sută din materialul săditor pe care îl producem  îl exportăm în Georgia, a menționat Vasile Vutcarău, directorul companiei. El a precizat că în regiunea caucaziană sunt exportate soiuri specifice acestei zone precum Saperavi și Rkațiteli, dar și soiuri europene ca Merlot, Sauvignon blanc, Cabernet și Chardonnay. Urmare a tratării termice a materialului săditor, pepiniera va putea exporta și în UE, când Republica Moldova va obține acceptul respectiv, a mai spus Vasile Vutcarău.

În anul curent au fost tratate termic circa 150 mii de butași portaltoi și peste 30 mii de vițe altoite care vor fi plantate în Republica Moldova și peste hotare. Experiența nouă a companiei Elvitis-Com a fost împărtășită altor pepiniere, instituții publice, dar și partenerilor.

Specialistul în comunicare, Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova, Inga Burlacu, a precizat pentru MOLDPRES că în cadrul demonstrării echipamentului de termoterapie a materialului săditor, Karen Hilliard, directoarea misiunii USAID Moldova, a menționat că scopul instituției pe care o reprezintă este de a îmbunătăţi calitatea produselor agroalimentare din Moldova pentru a putea fi comercializate la prețuri mai mari, iar acest lucru poate fi obținut prin înființarea plantațiilor cu materialul săditor calitativ.

Pepiniera Elvitis-Com produce anual circa 6 milioane de butași și vițe altoite, pentru circa 20 de soiuri de struguri de masă și peste 15 soiuri de struguri pentru vin, care sunt comercializate în Republica Moldova, exportate în țările din spațiul estic și Georgia. Termoterapia vițelor altoite, la temperatura de +50°C timp de 30-45 minute, este procedură obligatorie în multe țări-membre UE. Aceasta asigură distrugerea mai multor patogeni (fitoplasmele îngălbenirii aurii și lemnului negru & Bois noir, Agrobacterium vitis etc.) care pot compromite plantațiile noi de viță de vie și calitatea strugurilor. 

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) își propune în perioada 2016-2021 să ajute producătorii agricoli să sporească competitivitatea produselor agricole autohtone cu valoare înaltă și să crească vânzările pe piața locală și internațională.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img18004304

img18004304

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!