ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut o ședință de lucru cu primarii și reprezentanții Consiliului raional Dubăsari

12:02 | 24.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Cristina Lesnic s-a întrunit ieri într-o ședință de lucru cu conducerea raionului Dubăsari, șeful adjunct al Oficiului teritorial Chișinău, reprezentantul departamentului Cadastru al Agenției Servicii Publice și primarii localităților din Molovata Nouă și Cocieri, a comunicat agenției MOLDPRES Biroul politici de reintegrare.

În cadrul discuțiilor s-a abordat mersul procedurii cu privire la revendicarea terenurilor, fiind oferite consultațiile necesare pentru depășirea unor disensiuni ce pot apărea în procesul de implementare, concomitent fiind stabiliți următorii pași care urmează a fi realizați.

Totodată, au fost abordate și alte subiecte care vizează localitățile din raionul Dubăsari, care vor face parte în continuare din agenda activităților.

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic și-a oferit și în continuare deschiderea de a comunica cât mai frecvent cu reprezentanții din teritoriu, situație care va eficientiza activitățile planificate și rezultatele instituționale.

img18004330

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!