ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procuratura a publicat strategia de recuperare a banilor din frauda bancară

13:36 | 13.06.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 13 iun. /MOLDPRES/. Strategia de recuperare a banilor sustrași de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank a fost făcută publică astăzi de șefii de la Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), Procuratura Anticorupţie şi Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale, comunică MOLDPRES.

Procurorul General, Eduard Harunjen, a menționat, în cadrul unei conferinţe de presă, că scopul acestui document este recuperarea mijloacelor fraudate în mărime maximă posibilă. “Frauda bancară cuprinde o perioadă mai lungă începând cu anul 2007 până în 2014. A fost făcut un volum mare de lucru, fiind instrumentate peste 200 de cauze penale. În aceste dosare procurorii au documentat peste 200 persoane din R. Moldova şi de peste hotare“, a spus Harunjen.

Adjunctul șefului Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, a afirmat că suma totală a pierderilor din sistemul bancar, provocate de fraudele masive de la cele trei bănci, este de 10,7 miliarde de lei.

Potrivit surse citate, beneficiarii a 9,5 miliarde de lei din suma totală au fost deja identificați. “În cadrul investigațiilor s-a constatat că de pe urma fraudei bancare au beneficiat două grupuri mari: așa-numitul ”Grupul Gacikevici” și ”Grupul Filat, Platon, Șor”. Ambele grupări au obținut mijloace financiare prin acordare sau primire de credite ilegale”, a spus Beţişor.

La rândul său, șeful CNA, Bogdan Zumbreanu, a precizat că publicarea acestei strategii "este un succes al întregii echipe de investigare a acestui dosar”. 

Documentul are peste 30 de pagini şi conţine date despre beneficiarii fraudei şi complicii lor şi modalitatea prin care banii furaţi urmează să fie recuperaţi. În document nu se regăsesc informații care constituie secretul urmăririi penale, inclusiv traseul recuperării banilor.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18005006

img18005006

img18005006

img18005006

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!