Alegerile locale noi din capitală au fost declarate nevalide
07:43 | 20.06.2018 Categorie: Politică
Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Mandatul primarului ales al capitalei, Andrei Năstase, nu a fost validat. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sectorul Centru, au declarat alegerile locale noi ca fiind nule, întrucât acestea nu ar fi fost legale, informează MOLDPRES.
Decizia a fost pronunțată în seara zilei de marți, 19 iunie. După câteva ore de deliberări, magistrații au emis o hotărâre în care au precizat că “nu se confirmă legalitatea alegerilor locale noi".
Andrei Năstase, candidatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi în urma alegerilor locale noi, a calificat hotărârea drept una ilegală și anunțat că o va ataca în instanța superioară.
„Este o nedreptate nu doar pentru cei peste 52% dintre chișinăuienii care au votat pentru mine, dar și pentru toți cei care au ieșit la scrutin. Vom analiza hotărârea, o vom contesta și ne vom pregăti de proteste”, a spus Năstase.
În timpul desfășurării ședinței de judecată, susținătorii lui Andrei Năstase au protestat în fața Judecătoriei.
În cazul în care instanțele superioare vor menține decizia primei instanțe, la conducerea capitalei se va afla un primar interimar, până vara viitoare, când urmează a fi organizate alegeri locale ordinare.
Alegerile locale s-au desfășurat în două tururi, la 20 mai și 3 iunie. În urma turului doi, Andrei Năstase a acumulat 52,08% din voturile chișinăuienilor, iar contracandidatul său Ion Ceban 47,43%.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)