ADR Nord şi GIZ au organizat o întrunire pentru a elucida proiectele de dezvoltare în regiune
12:32 | 20.06.2018 Categorie: Regiuni
Chişinău, 20 iun. /MOLDPRES/. Mai mulţi jurnalişti au participat la o întrunire pentru presă, organizată ieri la Bălţi de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Participanţii au luat cunoştinţă de proiectele de dezvoltare realizate în nordul ţării, inclusiv în cadrul programului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în R. Moldova”, comunică MOLDPRES.
Ion Iliev, director interimar ADR Nord, a informat presa că direcţiile prioritare în politica proiectelor de dezvoltare în zona de nord a ţării rămân a fi cele ce ţin de apă şi canalizare, eficienţă energetică, managementul deşeurilor, drumuri locale şi regionale. „În ultima perioadă am avut mai multe realizări în Regiunea de Dezvoltare Nord. Am reuşit să continuăm investițiile în apeductele din Făleşti, Floreşti şi Soroca. Am construit drumuri și sisteme de aprovizionare cu apă și canalizare, la Edineţ, Soroca etc. De asemenea, sunt în derulare proiecte de eficientizare energetică în mai multe instituţii publice, la Drochia şi Briceni. Totodată, a avut continuitate şi un proiect de amploare de asigurare cu apă în comuna Costeşti, dar și multe alte programe realizate de echipa ADR Nord. Atât din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională, cât și cu suportul partenerilor de dezvoltare am reușit să aducem investiții importante în regiune și ne dorim ca până la finele anului curent să finalizăm inițiativele lansate, unele conform graficului, iar unele chiar şi mai înainte de termen”, a relatat Ion Iliev.
În aceeaşi ordine de idei, responsabilul de la ADR Nord a specificat că majoritatea realizărilor obținute în regiune ar fi fost imposibile fără susţinerea partenerilor externi şi administraţiilor publice locale. “Avem localităţi care în ultimii ani au reuşit să implementeze câte 2-3 proiecte de dezvoltare. Şi asta doar datorită faptului că autorităţile de acolo au dat dovadă de interes, de implicare, de insistenţă şi chiar de un patriotism pentru localităţile unde guvernează”, a menţionat Ion Iliev, solicitat de MOLDPRES.
“În regiune avem multe locuri frumoase, cu un potențial de dezvoltare a turismului, avem amplasate aici multe întreprinderi, parcuri industriale, zone economice libere. Conexiunea directă la căi de acces rutier, aerian și feroviar, de asemenea, ne deschide multe posibilităţi, însă principala bogăție a regiunii sunt oamenii. De aceea, în activitatea noastră punem accent pe crearea locurilor de muncă și a facilităților, menite să asigure un trai decent populației din regiune. Acest aspect lasă de dorit, iar pentru a redresa situaţia, în mare măsură ne concentrăm activitatea asupra reabilitării infrastructurii fizice. Ne dorim ca locuitorii să aibă condiții decente de trai, or, astfel, una dintre prioritățile noastre ține de creșterea indicatorului de aprovizionare cu apă și canalizare. Apa înseamnă viaţă, iar apa de calitate înseamnă viaţă bună”, a precizat Ion Iliev pentru ziariştii care abordează tematica dezvoltării regionale.
Tot ieri, reprezentanţii presei au avut posibilitatea să viziteze trei proiecte de dezvoltare desfăşurate, inclusiv cu suportul GIZ. Jurnaliştii s-au deplasat la apeductul din Costeşti (Râşcani), la Parcul Industrial din Edineţ şi la Centrul de Sănătate din Drochia.
Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) ocupă o suprafaţă de circa 10,1 mii kilometri pătraţi, care include 11 raioane şi municipiul Bălţi. RDN are 11 puncte de conexiune internaţională cu ţările vecine – România şi Ucraina. În prezent, Regiunea de Nord participă la dezvoltarea cooperării în formatul a trei euroregiuni: “Siret-Prut-Nistru”, “Prutul de Sus” şi “Nistru”.
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)