ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parcul Industrial Edineţ, un proiect ce contribuie la dezvoltarea Regiunii de Nord, susține primarul de Edineț

10:35 | 23.06.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Parcul Industrial Edineţ este un proiect de succes, implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), care oferă mai multe posibilităţi pentru dezvoltarea economică a localităţii. Realizările Parcului au fost demonstrate jurnaliştilor, în cadrul unei vizite de documentare, organizată în această săptămână de ADR Nord şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), transmite MOLDPRES.

Parcul Industrial Edineț a fost inaugurat în octombrie 2013, în cadrul primei ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, iar în prezent este un lider în atragerea investiţiilor. Capitalul plasat în dezvoltarea infrastructurii Parcului a crescut cu aproape 90 la sută în comparaţie cu anii trecuţi. “Ne-am dorit ca acest operator economic să fie unul productiv şi să aducă plusvaloare sectorului economic, la nivel regional şi național. Deocamdată acest lucru ne reuşeşte”, a menţionat în cadrul întrunirii cu reprezentanţii presei Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineţ.

Parcul Industrial Edineț se întinde pe o suprafață de 18 hectare, iar antreprenorii care activează aici spun că afacerile lor prosperă. Actualmente, platforma industrială de la Edineţ găzduieşte întreprinderi de procesare, sortare și ambalare a fructelor, o fabrică de producere a sucului, iar cel mai tânăr rezident este un antreprenor care şi-a lansat o afacere în domeniul IT. 

“Angajaţii sunt mulţumiţi că au unde munci, iar angajatorii se bucură că pot face business profitabil acasă. Oamenii au simțit plăcerea acestui instrument care oferă facilități fiscale, precum și are perspective de dezvoltare. Este o bună şi utilă platformă de comunicare între autoritățile centrale, cele locale și mediul de afaceri”, a explicat Artur Reşetnicov, administratorul PI Edineţ, la solicitarea MOLDPRES.

Primăria Edineț a beneficiat de suportul partenerilor de dezvoltare pentru a promova Parcul Industrial din localitate și a aduce cel puțin 20 de investitori ale căror afaceri vor genera zeci de locuri de muncă în regiune.

“Municipalitatea și administrația parcului au obținut un grant de 20 mii de dolari din partea Guvernului Elveției pentru a crește posibilitățile de atragere a investițiilor. Plus contribuţia Primăriei Edineţ, estimată la câteva mii de dolari. Prin intermediul proiectului vrem să creștem capacitatea de atragere a investițiilor și să promovăm PI Edineț. Este vorba de o strategie structurată pentru dezvoltarea parcului, materiale de promovare, un incubator de afaceri pentru antreprenori mici care să-și extindă afacerile”, afirmă edilul de Edineț, Constantin Cojocaru.

“Conectarea Parcului Industrial Edineț la infrastructura de acces și utilități publice” este un proiect  în valoare de peste 12  milioane de lei, implementat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Proiectul a inclus construcția infrastructurii pe teritoriul Parcului: drumuri, apeduct și canalizare, gazoduct, staţie de pompare etc.

“Așa vedem noi formula succesului - să creăm un mediu de afaceri cât mai favorabil, să investim în infrastructură și să investim în oameni, or, a investi în oameni înseamnă modernizarea vieţii pe diferite segmente. Totodată, nu uităm de scopul principal al acestui proiect ce prevede dezvoltarea echilibrată a orașelor din regiune, sporirea atractivității investiționale și oferirea de servicii calitative pentru cetățeni”, a concluzionat pentru MOLDPRES primarul municipiului Edineţ, Constantin Cojocaru.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18005377

img18005377

img18005377

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!