ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul a solicitat îmbunătățiri ale legislației electorale, pentru a nu admite derapaje de la procesul electoral

14:25 | 29.06.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a solicitat Ministerului Justiției, în debutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, să efectueze o analiză a cadrului legislativ în baza căruia au fost luate deciziile de invalidare a alegerilor din municipiul Chișinău și să elaboreze propuneri de îmbunătățire a acestuia, pentru a nu permite derapaje de la procesul electoral, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Guvernului, prim-ministrul a menționat că deciziile de invalidare a alegerilor au provocat multe tensiuni în societate și reacții din partea partenerilor externi, fapt care impune o analiză minuțioasă a legislației în domeniu. „Vreau să înțelegem mai bine ce din legislația electorală este ok, ce nu este bine, ce a dus la calificarea acțiunilor de agitație electorală și să vedem, în general, dacă unele prevederi trebuie sau nu să existe în lege”, a accentuat premierul.

Pavel Filip a mai subliniat că legislația nu trebuie să ofere marjă de interpretare judecătorilor. „Cu cât vom avea mai puțină marjă de interpretare, cu atât suntem mai siguri că cadrul legal va fi pus în aplicare exact așa cum este el”, a accentuat premierul.

Astfel, pe platforma Parlamentului urmează să fie creat un grup de lucru care va identifica soluții pentru îmbunătățirea legislației, iar Ministerul Justiției urmează să prezinte, până marți, o analiză și propuneri pe acest segment.
„Este un termen scurt, dar îmi doresc cât mai repede - pentru că este un lucru care a fost sugerat și de partenerii externi - să evaluăm cadrul legislativ și să luăm măsuri pentru a nu permite, cel puțin în viitor, derapaje de la procesul electoral”, a conchis șeful Executivului.

img18005599

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!