Legislativul a aprobat raportul Comisiei speciale pentru elaborarea modificărilor în prevenirea suicidului
13:50 | 05.07.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. Deputații au audiat și adoptat în ședința plenară de astăzi raportul Comisiei speciale pentru elaborarea pachetului de modificări legislative în domeniul prevenirii suicidului. Documentul a fost susținut de majoritatea deputaților prezenți la ședință, comunică MOLDPRES.
Raportul a fost citit în plen de președintele Comisiei speciale, deputatul Vladimir Odnostalco.
Potrivit sursei citate, în cadrul ședințelor comisiei a fost evaluată situaţia de ansamblu privind suicidul şi tentativele de suicid, au fost identificați factorii ce determină comportamentul suicidal al copiilor, tinerilor şi adulţilor. De asemenea, au fost evaluate serviciile de susţinere emoţională a populaţiei şi eficiența acestora. În final, au fost identificate soluţiile legislative ce ar îmbunătăţi cadrul legal existent şi ar conduce la prevenirea suicidului.
Conform sursei citate, numai în anul 2015, circa 697 de persoane, inclusiv 103 minori, au comis tentative de suicid, dintre care 343 de cazuri s-au soldat cu decesul persoanelor. În anul 2016, numărul acestora a crescut până la 815 cazuri.
După evaluarea situației, membrii comisiei au identificat un set de acte legislative care necesită a fi completate și modificate pentru a preveni acest fenomen. Printre recomandările Comisiei sunt promovarea politicii cu privire la sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor, prin integrarea serviciilor de sănătate mintală în medicina primară, consolidarea şi dezvoltarea reţelei de servicii de sănătate prietenoase tinerilor, cu aplicarea programelor ce ţin de promovarea unui mod de viaţă sănătos, deprinderi de viaţă.
De asemenea, membrii comisiei recomandă realizarea unui studiu naţional al tentativelor şi cazurilor de suicid, instituirea serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru persoanele aflate în situaţii de criză şi risc suicidal, implementarea unui set unic de colectare şi prelucrare a datelor despre acest fenomen și introducerea unui program de formare parentală pentru frecventare de către viitoarele familii la depunerea actelor pentru înregistrarea căsătoriei.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)