ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rezoluţia adoptată de Parlamentul European nu va afecta activitatea Guvernului, susţine Pavel Filip

17:05 | 06.07.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Rezoluţia adoptată de Parlamentul European nu va afecta financiar activitatea Guvernului. Afirmaţia a fost făcută de prim-ministrului Pavel Filip la finele şedinţei săptămânale a Partidul Democrat din Moldova, comunică MOLDPRES.

Şeful Executivul s-a arătat dezamăgit de decizia deputaţilor europeni şi a afirmat că autorităţile de la Chişinău şi-au îndeplinit calitativ toate angajamentelor asumate în raport cu UE.

„Guvernul a implementat toate reformele convenite, inclusiv în domeniul justiției. Cred că e nedrept că cetățenii sunt folosiți în această luptă politică. Cred că această rezoluție a fost gândită să fie orientată împotriva cetățenilor. Aș vrea ca cei care au votat această rezoluție să conștientizeze riscurile pe care le implică, inclusiv o posibilă diminuare a încrederii cetățenilor în UE”, a opinat Filip.

Premierul a menţionat că rezoluţia Parlamentului European şi decizia de a stopa acordarea suportului financiar pentru R. Moldova nu vor afecta financiar activitatea Guvernului, deoarece creșterile economice înregistrate permit finalizarea proiectelor aflate în derulare. "Banii care urmau să ajungă în R. Moldova din partea UE erau prevăzuţi pentru suplimentarea fondurilor destinate alimentării copiilor în grădiniţe şi şcoli şi pentru majorarea salariilor cadrelor didactice", a spus Filip.

Ieri, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la criza politică din Republica Moldova ca urmare a invalidării alegerilor locale din Chișinău. Rezoluția a fost adoptată cu votul a 343 de europarlamentari din cei 538 prezenți la ședință.

Parlamentul European și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la decizia luată de Curtea Supremă de Justiție de a anula rezultatele alegerilor pentru funcția de primar al orașului Chișinău și a îndemnat Comisia Europeană să suspende plățile prevăzute de asistența macrofinanciară și sprijinul bugetar pentru Moldova.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18005863

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!