Ploile din ultima perioadă pot afecta campania de recoltare, conform specialiştilor
11:48 | 11.07.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Ploile abundente din ultima perioadă impun mai multe riscuri campaniei de recoltare a cerealelor, care este în toi, şi pot cauza prejudicii materiale producătorilor agricoli. Despre aceasta a explicat, la solicitarea MOLDPRES, Marin Grama, consultant superior în Direcţia politici de producţie, procesare şi reglementare a calității produselor de origine vegetală a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM).
“Ploile nu numai că vor tărăgăna campania de recoltare, dar vor spori şi îmburuienirea câmpurilor, iar acestea sunt fenomene nedorite pentru perioada secerişului. Buruienile vor îngreuna procesul de lucru şi vor implica fermierilor cheltuieli în plus pentru procesarea şi separarea grăunţelor. Anume pentru astfel de situaţii se potriveşte la propriu zicala "a alege grâul de neghină"”, a spus Marina Grama.
Potrivit specialistului, va fi nevoie de mijloace suplimentare şi pentru diminuarea umidităţii mari a spicelor. “Acestea trebuie să fie uscate, conform normelor, altfel, există riscul apariţiei mai multor boli sau a mucegaiului. De asemenea, aceşti factori vor influenţa procentul de gluten din grăunţe, iar în final calitatea grâului şi respectiv preţul”, a specificat reprezentantul MADRM.
În aceeaşi ordine de idei, Marin Grama a precizat că în urma ploilor se produc spălări de teren şi vor avea de suferit în primul rând câmpurile unde nu s-au întreprins măsuri de prevenire a eroziunii. „Cel mai simplu ce poate fi făcut pentru prevenirea scurgerilor şi alunecărilor de teren ar fi plantarea pe perimetrul câmpurilor arabile a unor fâşii de culturi perene, bunăoară, lucerna. Acestea au funcţii de reţinere, fapt ce ar fi doar un beneficiu pentru semănături la timpul potrivit. Mulţi producători cunosc acest lucru, dar din păcate nu-l aplică, iar urmările sunt deseori lamentabile”, a afirmat pentru MOLDPRES, consultantul superior de la Ministerul Agriculturii.
Conform lui Marin Grama, datele din teritoriu de la finele săptămânii trecute indicau că, de la începutul campaniei, în ţară s-au recoltat peste 30% din suprafeţele cu grâu şi aproape o jumătate din cele cu orz.
În majoritatea localităţilor din Republica Moldova, campania de recoltare a culturilor cerealiere de grupa I a început la sfârşitul lunii iunie. Din cauza precipitaţiilor, în 11 raioane secerişul a demarat cu întârziere de aproximativ o săptămână.
Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, ploi cu descărcări electrice sunt posibile pe întreg teritoriul ţării până la finele săptămânii curente.
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)