Autorităţile UTA Gagauz-Yeri vor finanţa studiile la UTM pentru 50 de tineri din autonomie
10:40 | 13.07.2018 Categorie: Regiuni
Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Autoritățile din UTA Gagauz-Yeri vor acoperi, în premieră, integral, taxa de şcolarizare pentru 50 de tineri din autonomie, care au decis să studieze o specialitate în cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei (UTM). Un Memorandum în acest sens a fost semnat ieri de către bașcanul Irina Vlah și rectorul UTM, Viorel Bostan, transmite MOLDPRES.
În aceeași zi a avut loc și deschiderea la Comrat a Centrului local de depunere a actelor pentru admiterea – 2018 la Universitatea Tehnică. Acesta este al treilea centru deschis de UTM în regiunile țării şi are menirea să uşureze procedura de depunere a actelor pentru candidații la studii.
„În urma unei analize profunde a economiei regiunii, ne-am propus drept obiectiv atragerea de investiții străine directe și investiții locale, crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea autonomiei prin reindustrializare. Iar pentru aceasta avem nevoie de cadre. Administraţia regiunii este interesată de perspectiva pregătirii unor specialiști calificați, care să contribuie la dezvoltarea industriei în UTA Gagauz-Yeri”, a menţionat Irina Vlah.
La rândul său, rectorul UTM, Viorel Bostan, a subliniat importanţa ingineriei pentru dezvoltarea economiei naţionale, menționând că perioada actuală este caracterizată de către experți ca fiind „perioada revoluției digitale”, de aceea profesiile inginereşti sunt extrem de cerute pe piața muncii, inclusiv în Republica Moldova.
Numai în 2018, în autonomie au fost create peste 1000 de locuri de muncă în industria automotive. În prezent, compania Fujikura a demarat construcția unei noi fabrici cu o suprafață de 10 mii de metri pătrați pe teritoriul Parcului Industrial Comrat. Directorul Fujikura Automotive Comrat, Petru Caraman, absolvent al UTM, a salutat decizia autorităţilor din regiune de a pregăti ingineri în cadrul acestei instituţii, asumându-și acoperirea taxei de instruire. “Este o investiţie preţioasă, pentru că se investeşte în omeni şi în viitor”, a afirmat Petru Caraman.
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)