Tudor Ulianovschi: Diplomația noastră trebuie să fie un promotor activ al produselor moldovenești pe piețele internaționale
14:12 | 18.07.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Intensificarea și susținerea relațiilor comercial-economice între Republica Moldova și partenerii străini, promovarea climatului investițional al țării, precum și consolidarea contactelor pe filiera diplomației economice sunt linii prioritare în activitatea angajaților misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din afara țării. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, la inaugurarea celei de-a doua ediții a cursurilor de instruire în domeniul diplomației economice, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.
Ministrul Tudor Ulianovschi a accentuat că pentru atingerea acestor scopuri Republica Moldova are nevoie de o diplomație economică pro-activă, bazată pe modele noi de interacțiune și comunicare cu partenerii străini etc. În context, șeful diplomației moldovenești a vorbit despre importanța misiunilor birourilor/secțiilor comercial economice, care trebuie să devină locomotive ale acestor procese, generatoare ale noilor proiecte de dezvoltare a parteneriatelor comercial-economice, de promovare a schimburilor comerciale și exporturilor de servicii și produse autohtone pe piețe noi de desfacere, precum și atragere a investițiilor străine directe în economia națională.
”Diplomația noastră poate și trebuie să fie un promotor activ al produselor moldovenești pe piețele internaționale. Ţin să accentuez, că dezvoltarea cooperării economice externe trebuie să devină drept o dimensiune prioritară a activităţii misiunilor diplomatice. Noi trebuie și putem să susținem eforturile Guvernului și a economiei noastre”, a punctat ministrul Tudor Ulianovschi.
În cadrul reuniunii, ministrul Ulianovschi a anunțat despre lansarea, în premieră, a Ghidului Atașatului Economic, în care sunt descrise tehnicile de promovare a investițiilor și exporturilor. ”Mă bucur că am reușit să lansăm această platformă, care cu siguranță va oferi liniile directorii necesare pentru activitatea misiunilor diplomatice în promovarea obiectivelor naționale economice”, a susținut șeful diplomației moldovenești.
Cea de-a doua ediție a cursurilor de instruire în domeniul diplomației economice, care se desfășoară în perioada 18-20 iulie curent, pe lângă modulul teoretic și vizitele de studiu în teritoriu, cuprinde și un schimb de experiență din partea experților străini din Austria, Olanda și România.
Evenimentul este organizat de Grupul de Lucru comun în domeniul diplomației economice, format din experți din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova, cu participarea a peste 50 reprezentanți ai birourilor comercial-economice, diplomaţi și reprezentanţi ai ministerelor de resort.
Republica Moldova actualmente are deschise birouri comercial-economice în Rusia, România, Ucraina, Belarus, China, Belgia, Polonia, Germania, Italia, Turcia și Emiratele Arabe Unite.