Ministrul Tudor Ulianovschi l-a primit pe ambasadorul Federaţiei Ruse
14:51 | 18.07.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, l-a primit astăzi pe ambasadorul Federaţiei Ruse în țara noastră, Farit Muhametşin, cu prilejul încheierii activităţii sale în Republica Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.
În cadrul întrevederii cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor moldo-ruse, ministrul Ulianovschi menționând că Republica Moldova îşi doreşte relaţii de prietenie, încredere şi respect reciproc cu Federaţia Rusă.
În context, șeful diplomației moldovenești a mai subliniat importanţa intensificării dinamicii dialogului politic, precum şi necesitatea identificării modalităţilor de aprofundare a cooperării comercial-economice şi extinderii colaborării în domeniul cultural-umanitar.
În finalul discuţiei, ambasadorul Farit Muhametşin a rezumat activităţile comune şi interacţiunea productivă dintre MAEIE şi Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova, confirmând interesul pentru dezvoltarea în continuare a dialogului politic moldo-rus la cel mai înalt nivel, cu participarea principalilor actori politici ai celor două state.