Pavel Filip, către directorii autorităților reorganizate: Să atrageți o atenție deosebită la calitatea deservirii, oamenii trebuie să rămână mulțumiți
18:39 | 19.07.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Acțiunile pentru eficientizarea activității autorităților administrative centrale reorganizate au fost discutate astăzi, de premierul Pavel Filip și directorii entităților subordonate Guvernului. Prim-ministrul a subliniat că ședințe în acest format se vor desfășura periodic, pentru a asigura o comunicare permanentă între autoritățile care au un rol major în aplicarea politicilor și în interacțiunea cu oamenii, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.
Premierul a solicitat ca activitatea instituțiilor reformate să se axeze, în mod prioritar, pe confortul cetățenilor și al agenților economici. „Rugămintea mea este să atrageți o atenție deosebită la calitatea deservirii – oamenii trebuie să rămână mulțumiți”, a spus Pavel Filip, menționând, în special, evitarea formării rândurilor. Potrivit premierului, întreaga reformă a APC a urmărit eficientizarea acordării serviciilor, miza fiind pusă nu pe optimizări, ci pe crearea unor instituții puternice.
Premierul a menționat că procesul de reformare este practic finalizat - unele instituții urmează sa își definitiveze regulamentele de activitate, să angajeze persoane cu funcții de conducere, dar și să aprobe metodologii de calculare a tarifelor la serviciile prestate cetățenilor.
Conducătorii entităților reformate au mulțumit pentru suportul acordat în procesul de restructurare, solicitând, totodată, implicarea autorităților pentru depășirea unor dificultăți de ordin organizațional. Astfel, au fost abordate subiecte ce țin de identificarea sediilor pentru instituțiile create prin fuziune, arhivarea documentelor în format electronic și îmbunătățirea nivelului de salarizare a angajaților.
De asemenea, a fost relevată importanța bunei conlucrări dintre agenții pentru obținerea mai rapidă a informațiilor necesare cetățenilor, cu o eventuală digitalizare a schimbului de date și diversificarea instrumentelor de comunicare interinstituțională.
După reformă, din cadrul autorităților administrative centrale subordonate Guvernului fac parte: Agenția de Investiții, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Proprietății Publice, Biroul Național de Statistică, Agenția Relații Interetnice, Casa Națională de Asigurări Sociale, Compania Națională de Asigurări în Medicină și Serviciul de Protecție şi Pază de Stat.
Cu statut de instituții publice în subordinea Guvernului activează Agenția Servicii Publice, Agenția de Guvernare Electronică, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Agenția Națională Antidoping și Centrul de Implementare a Reformelor.